Fertilizarea de primăvară este deosebit de importantă pentru dezvoltarea plantelor și pentru îndeplinirea cerințelor lor biologice în această perioadă. Când vine vorba despre fertilizarea de primăvară, este important să fie aleasă o perioadă optimă de aplicare a îngrășămintelor, întrucât o utilizare timpurie a acestora poate avea efecte negative asupra culturii.
Este bine știut faptul ca Azotul este cel mai consumat element nutritiv de către plantele de cultură, iar în același timp acesta este și un element instabil din punct de vedere al disponibilității acestuia pentru plante. Din acest motiv se recomandă împărțirea cantității totale de azot aplicat pentru o cultura, pentru a oferi plantelor azotul necesar creșterii și dezvoltării pe toată perioada de vegetație.
În general, prima doză de azot se aplică primăvara devreme, cu puțin timp înainte sau la începutul desprimăvărării, când culturile de toamnă reintră în vegetație. În această perioadă are loc și creșterea intensivă vegetativă, urmată de creșterea generativă, aceasta stabilind potențialul de producție.
De asemenea, fiind elementul cel mai consumat, automat creste și cantitatea aplicată, dar implicit și ponderea costului acestui îngrășământ în cheltuielile totale per hectar pe an. O aplicare precisă ajută la economisirea unei cantități substanțiale de azot.

În același timp, este foarte importantă uniformitatea aplicării cu azot în primăvara pentru a furniza plantelor aceeași cantitate de îngrășământ, pentru a obține o creștere și o dezvoltare bună și uniformă, evitând fenomenul de competiție între plante.
Pentru a evita toate posibilele probleme, se folosesc următoarele tehnologii:
Autoghidarea cu precizie Trimble ajută la o acoperire de 100% a parcelei, creșterea randamentului la fertilizare prin creșterea vitezei de lucru și creșterea timpului total de lucru în câmp per lucrare, ceea ce duce la optimizarea timpului de lucru într-o parcelă. De asemenea, ușurința utilizării echipamentului face posibilă utilizarea acestuia de către oricine.

