Fertilizanții cu fosfor și potasiu sunt îngrășăminte de bază, iar aplicarea acestora se face înainte sau în timpul semănatului. Este necesară incorporarea lor în sol pentru a se dizolva și amesteca cu solul, ca să devină disponibile plantelor. Aceasta aplicare se poate face prin tehnologie clasică, cu rata unică, sau prin noua tehnică, împrăștiere cu rata variabilă.
Cele mai importante elemente nutritive sunt macroelementele, adică Azot, Fosfor și Potasiu. Acestea sunt cele mai consumate de plante, în cantități mari, pe toată perioada de vegetație.
Spre deosebire de Azot, Fosforul și Potasiul sunt mai greu solubile și mai greu disponibilizate plantelor, și nu circula în sol cu ușurință.
În tehnologia clasică, aplicarea de baza se făcea cu rata unică de aplicare, doze care de obicei erau bazate pe experiența din câmp, pe recomandările consultanților și pe informații de la fermierii din zonă.
În noua tehnologie, planul de fertilizare se bazează pe analize de sol detaliate, urmate de hărți de aplicare variabilă încărcate în monitoarele ISOBUS cum ar fi Trimble GFX-350.
Care sunt etapele unei prelevare de probe pentru aplicare cu rată variabilă?

Procedeul trece prin următorii pași: prelevarea și analiza probelor de sol, construirea planului de fertilizare în funcție de cultura următoare și producția scontată, pe fiecare solă, apoi crearea de hărți de fertilizare variabilă în funcție de îngrășământul folosit și aplicarea acestora, în fertilizare.
Beneficiile fertilizării cu rată variabilă

Cunoașterea a ceea ce avem în terenurile lucrate, din punct de vedere nutritiv
- Orientarea către tehnologii/tipuri de îngrășăminte și tipuri de produse care dau cel mai bun randament în tipul de sol lucrat
- Aplicare precisă, doar în interiorul solei, fără suprapuneri
- Fertilizare în funcție de analizele de sol
- Optimizarea la maximum a costului cu îngrășămintele per hectar
- Scăderi de costuri cu fertilizanții încă din primul an
- Utilizarea elementelor nutritive din sol și stimularea disponibilizării blocajelor
- Creșterea randamentului per hectar la fertilizare
- Eliminarea erorilor produse de mecanizatori la aplicare
- Ușurința aplicării
Cât de repede amortizezi investiția într-o cartare agrochimică?
Economia făcută prin aplicarea tehnologiei VRA se poate vedea din primul an, prin scăderi de costuri pentru aceeași producție scontată. Implementată în timp, se vor vedea scăderi importante de costuri cu îngrășămintele, în special cu cele de bază, care sunt și cele mai costisitoare.
Pe de altă parte, pentru îmbunătățirea calității solului, este necesară o analiza detaliată a solului, complexă și completă, iar intervențiile pentru îmbunătățire trebuie făcute tot localizat, pentru uniformizare. De exemplu, pentru reducerea diferențelor mari de pH, este necesară intervenția punctuală cu amendamente de sol, iar acest lucru se poate face doar prin aplicarea variabila de îngrășăminte.
Vrei mai multe detalii contactează unul din specialiștii Vantage sau abonează-te la newsletterul nostru cu ultimele noutăți despre agricultura de precizie.


