La începutul verii, am lansat un nou update pentru softul tău de management al flotei dedicat agriculturii de precizie. Acest update vine cu multiple îmbunătățiri și opțiuni care să îți ușureze munca.
În secțiunea meniului de monitorizare, datele se pot vedea în două modalități: listă ca și până acum, dar am adăugat posibilitatea unui Dashboard unde poți să analizezi datele cele mai importante despre flota ta, mult mai vizual datorită graficelor. Astfel, datele devin mai convingătoare și mai ușor de analizat.
În aceasta secțiune se pot vizualiza date din categoriile:
- Stare flotă
- Stare activitate
- Parcele în care se află unități
- Ultimele notificări
- Consum combustibil
- Depășire viteză
O altă facilitate este cea de căutare dinamică pe hartă, funcție care se află mereu la îndemână. Cu ajutorul ei, poți găsi foarte ușor o unitate, un șofer, un utilaj, o parcelă sau, chiar o adresă. Astfel, îți gestionezi mai ușor toate informațiile ești mereu la curent cu ceea ce se întâmplă în ferma ta.
Rapoarte personalizate
Au apărut o serie de îmbunătățiri și în secțiunea rapoarte, pentru că ne dorim să accesezi cât mai repede și mai ușor datele de care ai nevoie să iei decizii în ferma ta. În șabloanele de raport se pot adăuga câmpuri personalizate în care se pot introduce formule de calcul. Spre exemplu, putem calcula suprafața lucrată în funcție de distanța parcursă într-o parcelă.
Tot ca o noutate a programului FarmTrack, pe hartă se pot evidenția diferite evenimente cu ajutorul unor marcaje de tip temperatură de culoare.
Platforma FarmTrack vine în ajutorul tău cu fereastra de asistență pentru a te ghida în procesul de creare a șabloanelor de raport. Astfel, ai la un click distanță documentația completă pentru orice eventualitate exact în platformă, acolo unde ai nevoie.
Pentru identificarea mai ușoară a rapoartelor exportate și salvate local, denumirea fișierelor include obiectul interogat, numele șablonului de raport folosit și data când a fost generat raportul respectiv.
Ultima versiunea a programului tău de monitorizare flotă vine și cu îmbunătățiri în Secțiunea de Notificări. În cazul în care o mașină e folosită de către o persoană neavizată, sistemul o poate identifica și îți trimite alertă despre această situație. Aceste notificări trebuie setate în prealabil în platformă.
Algoritmul de calcul al consumului de combustibil a fost îmbunătățit, astfel vei știi cu precizie mare cât a consumat fiecare mașină în parte.
ÎNAINTE
DUPĂ
Geo-zonele sunt mult mai ușor de editat, cu ajutorul tastelor Control + Click în interiorul Geo-zonei pe care vrei să o editezi.
Ultima îmbunătățire a adus cu ea și un răspuns mai promt al programului tău preferat de monitorizare flotă și combustibil, datorită modului mult mai rapid de a accesa informația de pe servere.
HECTERA – Aplicație de gestiune a lucrărilor agricole și generare de rapoarte pentru lucrări, folosind informații direct din FarmTrack.
Aceasta aplicație îți oferă și posibilitatea de a vedea situația lucrărilor foarte rapid și ușor folosind grafice și situații sumare.