Rolul culturilor de acoperire (cover crops) în agricultura conservativă

Rolul esențial al solului în protecția mediului

Solul este o resursă fundamentală pentru viață, vulnerabilă și trebuie să înțelegem că este limitat și neregenerabil: 95% din hrana pe care o producem provine din sol și acesta păstrează mai mult de un sfert din biodiversitatea planetei noastre.

Degradarea și consumarea solului înseamnă reducerea substratului vital speciei noastre. Solurile garantează servicii ecosistemice esențiale, cum ar fi: protecția biodiversității, aprovizionarea cu alimente, captarea carbonului și purificarea apei. Solul găzduiește peste 25% din întreaga biodiversitate și oferă hrană pentru 8 miliarde de oameni.

În plus, reprezintă cel mai mare absorbant de carbon terestru, tocmai de aceea Uniunea Europeană a plasat conceptul de „soluri sănătoase” în centrul Pactului Verde European, cu scopul de a atinge neutralitatea climatică într-un timp scurt, poluare zero, aprovizionare durabilă cu alimente într-un mediu rezistent.

 

Impactul agriculturii intensive asupra solurilor din Europa

Terenurile din sudul și estul Europei, în proporție de 25 %, sunt astăzi expuse unui risc ridicat de deșertificare, acestea fiind repercusiunile degradării continue și exploatării excesive a solului, cauzate în mare parte de practicile agricole intensive, care de zeci de ani au avut ca prioritate esclusivă maximizarea randamentului și a profitului.

Acest lucru, așa cum s-a întâmplat în mare parte începând cu anii 1950, a sărăcit și continuă să contribuie la sărăcirea terenurilor agricole prin folosirea excesivă a îngrășămintelor și a produselor agro-chimice, dar și datorită lucrărilor energice a solului, ceea ce încet-încet, îl conduce către un potențial foarte redus, astfel că suntem obligați să mărim cantitatea de îngrășăminte și produse agro-chimice. Tocmai din acest motiv, trebuie să trecem de la degradarea rapidă a solului la practicile de regenerare a acestuia, pe care doar agricultura no-tillage și minim-tillage le poate garanta.

Culturile de acoperire: O soluție sustenabilă pentru conservarea agroecosistemului

Culturile verzi (cover crops) joacă și ele un rol foarte important în regenerarea solului, coroborat cu modul în care acesta este lucrat. Culturile de acoperire cresc în primul rând randamentul economic al culturilor cultivate, încă din primul an de cultivare, dar, mai important, vor continua să îmbunătățească profitul de-a lungul anilor, pe măsură ce efectele lor benefice de îmbunătățire a solului se acumulează.

Beneficii, deloc de neglijat, ale culturilor de acoperire sunt și reducerea poluării mediului, evitându-se astfel percolarea nitriților (NO2) și nitraților (NO3) în straturile de sol, precum și faptul că se evită pierderea de fosfor și potasiu prin levigare și eroziune; eroziunea datorată acțiunii agenților atmosferici este limitată, reducând impactul temperaturii directe asupra solului, evitând și limitând eliberarea de dioxid de carbon (CO2) în aer.

Practica agricolă cu culturi de acoperire reduce prin fenomene alelopatice și competitivitate de spațiu, presiunea și înmulțirea buruienilor, dar și a înmulțirii agenților patogeni, influențând puternic reducerea acestora.

Impactul pozitiv al culturilor verzi asupra economiei și mediului

Avantajele se pot vedea prin evaluarea unor aspecte importante din punct de vedere economic și de mediu. Aceste beneficii semnificative variază în funcție de zonă și sezon, dar de obicei, cel puțin cinci sau șase dintre aceste beneficii apar la orice cultură de acoperire pe care am ales-o.

Integrarea culturilor de acoperire în rotație

Pentru a putea construi un bun plan de rotație a culturilor de acoperire, se recomandă întotdeauna să fie consultate persoane experte în domeniu, pentru a face o integrare corectă în rotație, dar mai ales pentru a clarifica obiectivul a ceea ce vrem să obținem ca rezultat final.

Este important să evaluăm impactul culturii de acoperire la fel ca în cazul oricărei alte culturi, echilibrând costurile cu potențialul profit. Nu limitați niciodată calculele economice doar la costul cultivării. Pentru a avea și a obține, trebuie investit – aceasta este regula agronomică care este diferită de cea economică.

Enumerăm câteva specii potrivite pentru culturile de acoperire care pot fi de interes:

• Leguminoase: cu siguranță sunt printre cele mai importante specii de cultivat, cu mar fi : sun hamp (Crotalaria juncea L.), fasolița (Vigna sinensis sin. unciculata L., Vigna radiata L.),mazăriche (Vicia sativa L., Vicia pannonica L.), trifoi (Trifolium încarnatum L, Trifolium alexandrinum L.), schinduf (Trigonella foenum – graecum L)., mazărea furajeră (Pisum sativum ssp. arvense), sulfina albă (Melilotus albus annus L.), soia (Glicine max L.) sparceta (Onobrychis viciifolia L.), etc. Aceste specii sunt importante pentru că transformă azotul atmosferic prin bacterii fixatoare de azot, reducându-l, prin azotază, de la azot molecular (N2) la azot amoniacal (NH3), fixându-l direct în sol și hrănind în același timp speciile care îl prelucrează. Azotul va fi ulterior folosit de plantele cultivate, reducând astfel parțial dependența economică de îngrășămintele azotate, astfel încât culturile de bază, cele pentru profit, semănate după leguminoase vor putea să se hrănească singure cu cel puțin 40 până la 70% din necesarul lor total de azot.
• Brassicae: sunt plante caracterizate în general printr-o dezvoltare inițială rapidă, capabile să producă o biomasă foliară mare, însoțită de sisteme radiculare (pivotante), mai mult sau mai puțin dezvoltate în funcție de specia cultivată. Cele mai răspândite specii sunt din această categorie sunt: muştar brun (Brassica juncea L.), muştar alb (Sinapis alba L.), hrean Daikon sau decompactor sau plugar (Raphanus sativus var, longipinnatus L.), hrean furajer (Raphanus sativus var. oleifera L.), rucola (Eruca sativa Mill.) Acestea tind să se caracterizeze printr-o sensibilitate ridicată la înghețul de iarnă și mor dacă sunt expuse la condiții de temperatură scăzută (între de -3 – 8°C), mai ales dacă se află într-un stadiu avansat de dezvoltare. Toate aceste specii de plante sunt capabile să desfășoare o bună activitate biocidă sau biofumigantă deoarece produc glucozinolați, care se transformă în alte substanțe, și izotiocianați care au un mare efect biocid.
• Gramineele – sunt utilizate în mod normal în culturile de acoperire deoarece au un sistem radicular fasciculat și foarte dezvoltat, care permite reținerea nutrienților cu limitarea consecințelor fenomenelor de eroziunea și levigare a solului. Din acest motiv, culturile de acoperire care îndeplinesc această funcție se numesc „culturi de captură”. Dintre graminee, ovăzul (Avena strigosa L.) și secara (Secale cereale L.) sunt cele mai utilizate, atât singure, cât și în amestec, dar și alte cereale pot fi folosite ca și culturi de acoperire (de exemplu orz și grâu) sau chiar raigras aristat sau italian (Lolium italicum L.).
• Boraginaceae și Polygonaceae – acestea ar putea fi facelia melifera (Phacelia tanacetifolia L.) și hrișca (Fagopyrum esculentum L.) – sunt specii care își găsesc mult spațiu, întrucât cresc biodiversitatea amestecului și stimulează activitatea insectelor utile (Sirfide e.a) – aceste specii pot să producă cantități mari de nectar și deci fiind extrem de utile și importante în lumea apiculturii.

În cele mai multe cazuri, pentru a obține combinația mai multor efecte, inclusiv acela de îmbogățire a solului cu substanță organică, este util să folosiți amestecuri mai degrabă decât specii individuale, acest lucru este valabil mai ales dacă vă confruntați cu un teren dificil și slab structurat.

Încetarea existenței culturilor de acoperire, la maturitate, are loc ori prin îngheț ori prin tavălugire, operațiune ce se face înainte de însămânțarea culturii de producție. Această tehnică poate crește sau reduce concentrația de azot asimilabil de plante ca azot amoniacal (NH4) și azot nitric (NO3), întotdeauna în funcție de ciclul de dezvoltare realizat și, evident, de biomasa produsă.

 

Cum influențează raportul C/N degradarea și stabilizarea biomasei

Rezultatul agronomic și efectul produs asupra mediului este întotdeauna bine corelat cu raportul C/N al biomasei lor produse. Stabilizarea materialului care se compostează, dat fiind că nu este încorporat, depinde fundamental de cantitatea de carbon și azot din biomasa produsă; în general, activitatea microbiană necesită o cantitate de carbon de aproximativ 20 de ori mai mare decât cea a azotului. (De exemplu, masă de materie cu 100 de atomi de carbon și 5 atomi de azot, raportul carbon/azot (C/N) este 20.) Cu raportul C/N mai mic de 20, carbonul este utilizat în totalitate fără ca tot azotul prezent să fie stabilizat; în schimb, un raport C/N mai mare de 40 necesită timp mai lung de degradare din cauza excesului de carbon, prin urmare pentru a optimiza raportul C/N al amestecului inițial este adesea necesar să amestecăm în câmp biomasele cu diferite specii, pentru a îmbunătăți această valoare. Raportul C/N al biomasei culturii de acoperire depinde de specie și de stadiul fenologic în care are loc terminarea acesteia.

În general, leguminoasele sunt mai bogate în azot decât cruciferele și chiar mai mult decât ierburile. Leguminoasele sunt așadar cele care pot crește cel mai mult disponibilitatea azotului pentru culturile de producție succesive.

Semănatul culturilor  de acoperire

Momentul de semănat trebuie să fie ghidat de recolta culturii anterioare, în raport cu specia/soiul ales pentru cultura de acoperire. De exemplu, pentru culturile de toamnă (mazăre, cereale paioase, in, e.a.), alegerea trebuie facută din rândul speciilor cu dezvoltare vegetativă doar  de vară, capabile să reziste la absența precipitațiilor și chiar la temperaturi ridicate.

Dacă semănatul are loc după culturi recoltate spre sfârșitul verii (porumb, năut soia, floarea soarelui, sorg etc.), alegerea culturilor de acoperire trebuie să se facă clar pe specii și cicluri cu creștere de toamnă și/sau iarnă; le-am putea alege in functie de caracteristicile de rezistenta la frig, la înghet sau neînghet, important este ca în ambele cazuri, să poată să genereze o biomasă importantă  pentru a se obtine efectul agronomic dorit.

În cele mai multe cazuri, este mai bine dacă însămânțarea are loc imediat după trecerea combinei pentru a beneficia de umiditatea reziduală din sol, favorizând astfel germinarea rapidă a semințelor. Plantarea târzie sau umiditatea scăzută a solului duce adesea la o slabă calitate a insămânțării. Trebuie să ne gândim că însămânțarea directă este singura soluție care ne permite o calitate excelentă a răsăririi și dezvoltării culturilor de acoperire. Totodată, mai trebuie să ținem cont de faptul că zdrobirea și aruncarea totală a resturilor vegetale pe sol, din culturile anterioare, s-a demonstrat a fi cea mai proastă soluție pentru culturile de acoperire și nu numai, de aceea trebuie acordată mare atenție felului în care gestionăm resturile vegetale, aspect foarte important pentru a reuși o însămânțare de bună calitate.

Nu trebuie să uităm că în măsurile de sprijin ale Pachetul 4 – Culturi verzi – putem beneficia de o sumă de 128 euro/ha/an, îndeplinind următoarele contiții:

• Semănarea culturilor verzi trebuie realizată până la 30 septembrie, utilizându-se: mazăre furajeră (Pisum sativum ssp. arvense), măzăriche (Vicia lathyroides L., Vicia sativa L., Vicia villosa L., Vicia pannonica L.), muștar (Sinapis alba L., Brassica juncea L. sau Brassica nigra L.). , rapiță (Brassica napus oleifera L. și Brassica rapa oleifera L.), sulfină (Melilotus officinalis L. sau Melilotus albus L.). , ghizdei (Lotus corniculatus L.), trifoi (Trifolium incarnatum L. si Trifolium alexandrinum L.) , lucernă (Medicago sativa L.), fasole (Phaseolus vulgaris L.), soia (Glicine max L.), linte (Lens culinaris L.) , lupin (Lupinus albus – lupin alb, Lupinus luteus – lupin galben, Lupinus angustifolius – lupin albastru) , năut (Cicer arietinum), fasoliță (Vigna unguiculata L.), bob (Vicia faba L.) , sparceta (Onobrychis vaciiflora L.) și altele. Aceste însămănțări trebuie să fie făcute până la 15 octombrie în unitățile administrativ-teritoriale (UAT) cu altitudine medie de până la 600 m, respectiv până la 30 septembrie în UAT cu altitudine medie de peste 600 m (P),iar cultura înființată trebuie să fie distrusă mecanic (fiind posibilă inclusiv încorporarea în sol) până cel târziu la 31 martie (P) și cultura înființată trebuie menținută cel puțin 2 luni.

Utilizarea fertilizanţilor chimici la însămănțări este interzisă, doar fertilizanţii organici putând fi utilizaţi înaintea înfiinţării culturilor verzi.

Acest lucru ar putea fi de mare ajutor și sprijin economic important pentru cei care doresc să integreze în rotație culturile verzi de acoperire, dar și pentru cei care își încep parcursul în agricultura regenerativă prin cultivare în no – tillage și minimun tillage.

 

Abonează-te pentru mai multe informații despre agricultura conservativă.